Alătură-te celei de-a 4-a ediții a Conferinței Internaționale „Future of Governance”, un eveniment dinamic dedicat explorării tendințelor actuale în guvernanță la nivel global, regional și local, organizat sub egida „Excelență în guvernanță pentru progresul societății”.

Conferința va aduce aduce în prim-plan provocările și oportunitățile din domeniul guvernanței, analizând impactul său asupra ecosistemelor socio-economice și politice. Lideri de opinie – autorități, reglementatori, consultanți de top și reprezentanți ai mediului de afaceri – vor dezbate cele mai recente evoluții și vor oferi perspective valoroase asupra viitorului guvernanței la nivel global.

Invitați

  • Președinți și membri ai Consiliilor de Administrație din companii și instituții de prestigiu, din România și din străinătate
  • Autorități și experți naționali și internaționali
  • Profesioniști în guvernanță
  • Executivi de top (C-level) din cele mai influente organizații
  • Reprezentanți ai presei

Vino alături de noi pentru a descoperi viitorul guvernanței și pentru a face parte dintr-o comunitate de lideri care modelează schimbarea!

Conferința te va ajuta să înțelegi mai bine provocările emergente și tendințele viitoare în guvernanța corporativă. Învață de la profesioniști de top, cu o vastă experiență în practicile consiliilor de administrație, guvernanță și creștere sustenabilă. Conectează-te cu o comunitate de lideri care prețuiesc integritatea, inovația și leadership-ul responsabil.

Keynote speech - Governance of Wellbeing Economy by Lorenzo Fioramonti

Fireside Chats

  • Guvernanță pentru longevitatea leadership-ului
  • Guvernanța ecosistemului AI & Blockchain
  • Buna guvernanță și societatea civilă
  • Inovație în guvernanța corporativă: Impactul companiilor de tip Benefit Corporation
  • Viitorul guvernanței și România: Context macroeconomic & geopolitic

Proiecție de film: Purpose – A Wellbeing Economies Film

Networking Cocktail – oportunitate de a interacționa cu lideri din domeniu și de a crea conexiuni valoroase.

 

Lorenzo Fioramonti este un politolog de renume, membru al Clubului de la Roma, fost ministru al Educației, Universității și Cercetării din Italia și fost membru al Parlamentului italian. În prezent, este director academic al NATIVA Campus, o nouă academie de formare dedicată liderilor regenerativi. Fioramonti are o vastă experiență academică și politică, care se întinde pe mai multe continente și domenii.

De-a lungul carierei sale, Fioramonti a ocupat numeroase poziții influente. A fost director fondator al Institutului pentru Sustenabilitate din cadrul Universității din Surrey (Marea Britanie), profesor de economie politică la Universitatea din Pretoria și cercetător asociat la Centrul pentru Studiul Inovației în Guvernare. Parcursul său academic include roluri prestigioase, precum primul titular al Catedrei Jean Monnet în Africa și președinte al Asociației pentru Studii ale Uniunii Europene din Africa Subsahariană.

Autor desăvârșit, Fioramonti a publicat mai multe cărți influente, printre care bestsellerul „Wellbeing Economy: Success in a World Without Growth” (MacMillan, 2017) și „The World After GDP: Economics, Politics and International Relations in the Post-Growth Era” (Polity, 2017), lucrări evidențiate, printre altele, de Bloomberg și Financial Times. Articolele sale de opinie au fost publicate în publicații de prestigiu precum The New York Times, The Guardian și Harvard Business Review.

Cercetările lui Fioramonti pun sub semnul întrebării indicatorii economici convenționali, cum ar fi PIB-ul, pledând pentru o economie a bunăstării care pune accent pe sănătatea societății și a mediului. Ideile sale inovatoare și perspectivele provocatoare îl fac un vorbitor apreciat și o voce de referință în domeniile bunăstării durabile, inovației în guvernanță și afacerilor ghidate de scopuri.

 

Panelul explorează modul în care cadrele solide de guvernanță le oferă liderilor puterea de a menține succesul, de a genera impact și de a gestiona schimbările în mod eficient.
Speakeri:

  • Shruti Singh, economist senior, politici privind îmbătrânirea și ocuparea forței de muncă, OCDE

Panelul va dezbate cadrele care modelează încrederea, transparența și inovația în aceste tehnologii transformative.
Speakeri:

  • Eduard Romulus Goean, Vicepreședinte Parteneriate de Afaceri Noi la Therme Group | Profesor invitat, University of Surrey, Marea Britanie
  • Flavia Kenyon, Avocat pledant la The 36 Group | Fondatoare și CEO Root Series

Panelul analizează rolul esențial al guvernanței în sprijinirea comunităților, consolidarea instituțiilor și încurajarea implicării civice.
Speakeri:

  • Nada Kakabadse, Profesor de politici publice, guvernanță și etică, Henley Business School
  • Mădălina Marcu, Director de dezvoltare, ARC România
  • Costel Negricea, Profesor universitar, Universitatea Româno-Americană

Panelul explorează modul în care cadrele solide de guvernanță echilibrează profitul cu scopul, asigurând responsabilitate, transparență și impact pe termen lung.
Speakeri:

  • Juan Diego Filippi, Coordonator Impact Law & Governance, Nativa Lab
  • Lorenzo Fioramonti, Director Academic și Catalizator de Ecosisteme, Nativa Lab
  • Andrew Kakabadse, Profesor de guvernanță și leadership, Henley Business School

Panelul explorează peisajul în continuă schimbare al guvernanței și impactul acestuia asupra dezvoltării României.
Speakeri:

  • Ionuț Dumitru, Profesor, Academia de Studii Economice din București și Economist-șef, Raiffeisen Bank
  • Alexandru Nazare, Președinte, Paneuropa

 

          

   

   

 

Parteneri media